„Analiza documentelor transmise de către Telekom Mobile cu privire la incidentul de securitate care i-a afectat rețeaua în luna martie a acestui an a arătat că au fost încălcări grave ale condițiilor de disponibilitate ale serviciilor furnizate către utilizatori. A fost cel mai grav incident înregistrat pe piața comunicațiilor electronice din România, prin urmare am aplicat acestui furnizor două amenzi în valoare totală de 1.100.000 de lei”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.
„ANCOM a sancționat Telekom Romania Mobile Communications cu două amenzi în cuantum de 1.100.000 de lei pentru nerespectarea obligației prevăzute în Licența de utilizare a frecvențelor radio deținută de a se asigura că indisponibilitatea rețelei este mai mică de 35 de minute pentru o perioadă de 6 luni și, respectiv, nerespectarea obligației de a păstra log-urile de rețea înregistrate la nivelul de granularitate din Licență”, arată comunicatul.
Conform Autorității, furnizorul trebuie să se asigure că indisponibilitatea rețelei nu depășește 35 de minute pe o perioadă de 6 luni. Pentru că indisponibilitatea rețelei a avut consecințe grave, afectându-le utilizatorilor posibilitatea de a realiza convorbiri, de a accesa serviciile de poștă electronică, de a accesa serviciile de supraveghere de la distanță a persoanelor sau de a telecomanda dispozitive de siguranță/protecție, Telekom Mobile a primit o amendă în valoare de 600.000 de lei.
„O altă obligație prevăzută în Licență prevede ca furnizorul să păstreze log-urile de rețea înregistrate pentru o perioadă de 6 luni. Aceste instrumente sunt folosite pentru a putea demonstra Autorității disponibilitatea rețelei conform cerințelor impuse. Furnizorul nu a putut îndeplini cererea ANCOM de a transmite log-urile de rețea înregistrate pentru ultimele 6 luni la nivelul de granularitate din Licență, îngreunând astfel analiza efectuată pentru a determina gradul real de indisponibilitate a rețelei Telekom Mobile în data de 5 martie 2018. Pentru această abatere, Autoritatea a aplicat o amendă în valoare de 500.000 de lei”, arată documentul.
Conform reglementărilor în vigoare, furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice au obligația de a lua măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru a gestiona în mod corespunzător riscurile privind securitatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, în special pentru a preveni și limita impactul incidentelor de securitate asupra utilizatorilor și asupra rețelelor interconectate. De asemenea, aceștia au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a garanta integritatea rețelelor proprii, astfel încât să asigure continuitatea furnizării serviciilor prin intermediul acestor rețele.
„Incidentele care afectează un număr mai mare de 5.000 de conexiuni timp de cel puțin 60 de minute sunt incidente cu impact semnificativ care pot afecta sau amenința, direct sau indirect, securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice la nivel național sau european”, precizează ANCOM.
La începutul lunii martie, rețeaua de telefonie mobilă Telekom „a întâmpinat probleme tehnice”, fiind ulterior congestionată.
„În cursul zilei de astăzi, Telekom România a întâmpinat probleme tehnice în rețeaua mobilă. Acestea au afectat clienții la nivel național. Situația a apărut în urma problemelor la un echipament, iar ulterior am experimentat un efect de congestie similar unui bulgăre de zăpadă, în urma încercărilor repetate de apeluri ale clienților afectați”, au transmis, la data de 5 martie, reprezentanții Telekom.